Premierul Marii Britanii, Theresa May, a semnalat că ar putea fi pregătită să lanseze procedura pentru ieşirea din Uniunea Europeană în ianuarie-februarie 2017, a anunţat preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, informează BBC News online.
Referindu-se la întâlnirea pe care a avut-o cu Theresa May săptămâna trecută, Donald Tusk a declarat: „Premierul May a fost foarte deschisă şi onestă cu mine”.
„Mi-a declarat că este aproape imposibil să invoce Articolul 50 anul acesta, dar este foarte probabil să o poată face în ianuarie sau februarie 2017”, a precizat Tusk.
„Colegii noştri britanici au nevoie de mai mult timp pentru a se pregăti de negocieri. Noi suntem bine pregătiţi pentru aceste negocieri şi am putea iniţia procedurile chiar şi mâine”, a adăugat Tusk.