Prima pagină » Știri externe » Theresa May susţine că observă un nou „sentiment de optimism” după compromisul privind Brexit

Theresa May susţine că observă un nou „sentiment de optimism” după compromisul privind Brexit

Premierul britanic Theresa May susţine că observă un nou "sentiment de optimism" în negocieri după ce oficialii britanici şi cei europeni au ajuns vineri la un compromis privind procesul de Brexit, informează site-ul postului BBC News.
Theresa May susţine că observă un nou

Potrivit unor fragmente ale discursului pe care May urmează să-l ţină, luni, în Camera Comunelor, premierul va declara că se aşteaptă ca discuţiile privind viitoarele relaţii comerciale şi de securitate între Marea Britanie şi Blocul comunitar să fie iniţiate la summitul Consiliului European de joi.

Premierul va insista că nu a cedat în faţa cererilor UE privind obligaţiile financiare ale Londrei şi „alinierea” la legislaţia europeană.

Potrivit autorităţilor britanice, Londra s-a angajat să plătească între 35 de miliarde şi 39 de miliarde de euro, obligaţii ce vor fi plătite în următorii patru ani.

„Am spus întotdeauna clar că nu va fi niciodată un proces uşor. A fost necesar să oferim şi să luăm pentru ca UE şi Marea Britanie să meargă mai departe împreună. Şi asta am făcut”, urmează să afirme Theresa May.

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi premierul britanic Theresa May au anunţat, vineri, că „au fost înregistrate progrese suficiente” privind negocierile de Brexit, astfel că discuţiile pot avansa la următoarea fază.