Theresa May vrea să modifice legislaţia privind drepturile omului, pentru a combate terorismul. Măsurile luate în calcul de premierul Marii Britanii
Theresa May a declarat, în unul dintre ultimele ei discursuri din campania pentru scrutinul legislativ din 9 iunie, că autorităţile ar trebui să aibă posibilitatea de a face mai mult pentru a combate extremismul, inclusiv să limiteze libera circulaţie a presupuşilor militanţi în cazul cărora nu există suficiente dovezi pentru reţinere.
„Dacă legislaţia noastră privind drepturile omului ne opreşte să facem acest lucru, vom schimba legile pentru a putea face asta”, a afirmat premierul la un miting electoral care a avut loc marţi seara.
Aceste afirmaţii au fost făcute la doar câteva zile după cel de-al treilea incident terorist major din Mare Britanie de la începutul acestui an.
În discursul ei, May a cerut pedepse cu închisoarea mai aspre în cazul persoanelor condamnate pentru terorism şi simplificarea procedurii de expulzare a presupuşilor militanţi de naţionalitate străină.