18:41
TikTok susţine că interdicţia încalcă Constituţia SUA, inclusiv Primul Amendament, precum şi alte legi federale, potrivit unei plângeri depuse la Curtea Districtuală din Montana.
Compania afirmă, de asemenea, că îngrijorările că guvernul chinez ar putea accesa datele utilizatorilor americani de TikTok sunt „nefondate”.
Legea a fost semnată de guvernatorul statului săptămâna trecută şi ar impune o amendă de 10.000 de dolari pe zi pentru TikTok sau magazinele de aplicaţii care fac aplicaţia disponibilă pe dispozitivele personale din stat începând cu 1 ianuarie 2024, potrivit CNN.