Două grupuri de manifestanţi, fiecare alcătuit din zeci de mii de persoane, s-au îndreptat luni, în jurul orei 15.30 (12.00 ora României), unul către centru iar celălalt spre zona de nord a oraşului Ragoon.
Călugării sunt înconjuraţi de mulţimi de civili.
În cartierul Hledan, zeci de mii de persoane au ieşit în stradă pentru a saluta manifestaţia miilor de călugări, care s-a îndreptat ulterior către un fost campus universitar, închis în prezent, unde proteste similare au fost reprimate de armată în 1988.
Magazinele au fost închise şi unii locuitori poartă pancarte cu inscripţia: "Este o mişcare populară a maselor".
Aceast marş, de un kilometru lungime, s-a îndreptat după-amiază către "pagoda Păcii" din nordul oraşului, au declarat martorii.
Luni, călugări îmbrăcaţi în robe portocalii sau roşii, purtând banderole şi steaguri cu însemne religioase, se aflau în fruntea manifestaţiei, în timp ce unul dintre ei avea în mână o mică statuie a lui Buddha, conform declaraţiilor martorilor.