Tinere românce au participat la petrecerile din vilele lui Berlusconi

Tinere românce au participat la petrecerile organizate în vilele premierului Italiei, Silvio Berlusconi, susţine o italiancă de 23 de ani din provincia italiană Bari (regiunea Puglia, sud), relatează La Repubblica în ediţia electronică.

Urmărește
103 afișări
Imaginea articolului Tinere românce au participat la petrecerile din vilele lui Berlusconi

Tinere românce au participat la petrecerile din vilele lui Berlusconi (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Tânăra Barbara Montereale, care deţine titlul de "Miss Motors Italia 2009", susţine că a participat, alături de alte dame de companie, la petrecerile organizate de Silvio Berlusconi în reşedinţa acestuia din Roma (Palatul Grazioli). Femeia dezvăluie că a primit 10.000 de euro de la premierul Silvio Berlusconi după ce a participat la petreceri organizate în vile acestuia din Roma şi Sardinia, în noiembrie 2008.

Într-un interviu acordat ziarului La Repubblica, Barbara Montereale dezvăluie că la petrecerile lui Berlusconi veneau multe tinere străine, în special românce şi est-europence.

"Credeam că dacă spun adevărul este suficient, dar se pare că mă înşel. Am descoperit că Patrizia D'Addario, pe care o consideram preietenă, înregistra pe ascuns conversaţiile noastre. Eu repet: nu sunt o damă de companie. Sunt un fotomodel. Nu vreau să şantajez pe nimeni şi nici să mă îmbogăţesc de pe urma acestui scandal. Vreau doar să se ştie cine sunt", afirmă Barbara Montereale.

Barbara afirmă că majoritatea tinerelor invitate la vila lui Berlusconi din Sardinia erau străine. "Nu îmi amintesc nume. Majoritatea erau fete din străinătate. Slave, românce, ceva de genul. Nu ştiu ţările, dar erau fete din Europa de Est. Ştiu asta după accentul pe care îl aveau. Păreau să se simtă ca acasă, aveau mare încredere în domnul prim-ministru şi toate îi spuneau Papi. Erau invidioase una pe cealaltă, erau rivalităţi. Toate erau îmbrăcate în Crăciuniţe", îşi aminteşte Barbara Montereale.

Parchetul din Bari audiază patru femei care ar fi fost plătite pentru a participa la petreceri organizate în vilele premierului Silvio Berlusconi din Roma şi Sardinia, printre ele numărându-se şi Patrizia D'Addario, prima dintre femeile care au făcut aceste dezvăluiri.

Patrizia D'Addario a dezvăluit săptămâna trecută, într-un interviu acordat Corriere della Sera, că întâlnirile cu premierul Silvio Berlusconi şi participarea la petrecerile acestuia i-au permis să obţină fonduri şi să candideze în alegerile locale din oraşul Bari (sud), după ce i se propusese să candideze în scrutinul europarlamentar.

Procurorul Giuseppe Scelzi, din Bari, a deschis o anchetă în acest caz, audiind-o atât pe Patrizia, cât şi alte trei tinere, care susţin că au fost plătite pentru a merge la petreceri în vilele lui Berlusconi din Sardinia şi Roma. Se pare că Patrizia D'Addario le-a prezentat procurorilor şi înregistrările realizate la întâlnirile sale cu Silvio Berlusconi. Toate cele patru tinere au declarat că au fost plătite pentru a merge la petrecerile premierului şi au primit instrucţiuni cum să se îmbrace.

Tânăra Patrizia D’Addario a candidat pe lista intitulată "Regiunea Puglia înainte de toate", asociată cu Partidul Poporului Libertăţii (PdL, de guvernământ), la ultimele alegeri din Bari, desfăşurate la începutul lunii iunie. Tânăra a participat la primele săptămâni de campanie electorală alături de ministrul pentru Relaţiile cu Regiunile, Raffaele Fitto. Ulterior a decis să se retragă de pe această listă şi să spună adevărul.

Ca reacţie la materialul publicat de Corriere della Sera, premierul Berlusconi a declarat pentru ziarul La Repubblica: "Încă o dată, ziarele scriu mizerii şi minciuni. Eu nu voi fi afectat de aceste atacuri şi voi continua să lucrez pentru binele ţării".

Silvio Berlusconi a fost implicat în mai multe scandaluri în ultimele luni, după ce presa a dezvăluit legăturile sale cu o adolescentă din Napoli, Noemi Letizia. După participarea lui Berlusconi, în vârstă de 72 de ani, la petrecerea de majorat a adolescentei, soţia premierului, Veronica Lario, a anunţat că va divorţa.

Ulterior, fotograful Antonello Zappadu a publicat o serie de fotografii compromiţătoare realizate în vila lui Berlusconi din Sardinia. Justiţia italiană a decis confiscarea acestor imagini. Potrivit fotografului, Berlusconi ar fi încheiat şi o căsătorie de o zi cu o altă adolescentă, în primăvara anului 2008.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici