Tiraspolul şi Chişinăul trebuie să renunţe la poziţiile extreme şi radicale, afirmă Serghei Lavrov
„Organizăm la 21 iunie, la Moscova, o reuniune în format 5+2 (R.Moldova, Transnistria, Rusia, Ucraina şi OSCE plus UE şi Statele Unite, în calitate de observatori), unde sunt aşteptaţi toţi şi unde vrem să declarăm sus şi tare că relansăm procesul politic”, a spus el, într-un interviu difuzat de postul de radio Echo Moskvi.
„Însă dacă moldovenii spun «noi nu negociem decât pe baza legii din 2005 privind statul unitar», Tiraspolul va răspunde cu siguranţă «Şi noi, pe malul celălalt, vorbim pe baza referendumului (…) privind independenţa noastră». Trebuie să renunţăm la aceste poziţii extreme”, a adăugat Lavrov.
El consideră că pentru Transnistria trebuie găsit un statut special, deoarece nici ideea independenţei Transnistriei, nici cea a Republicii Moldova ca stat unitar nu se bucură de susţinere pe plan internaţional.
Serghei Lavrov declarase, sâmbătă, că Rusia va insista, la negocierile din 21 iunie, asupra reluării dialogului oficial dintre cele două părţi. „Suntem decişi să relansăm procesul de reglementare politică. În acest scop, vrem să ajungem la un acord cu toate părţile interesate, în primul rând cu Chişinăul şi Tiraspolul, în privinţa redemarării oficiale a acestui proces, la întâlnirea din 21 iunie de la Moscova”, a afirmat Lavrov, la încheierea unei reuniuni a comisiei intergurvernamentale ruso-ucrainene, desfăşurată la Odesa, în sudul Ucrainei