Tirurile forţelor siriene de securitate continuă la Deraa, afirmă un militant

Tiruri ale forţelor de securitate puteau fi auzite din nou, marţi, la Deraa, la o zi după ce o operaţiune efectuată de mii de militari, susţinuţi de tancuri şi blindate, s-a soldat, potrivit unor martori, cu moartea a 25 de persoane, a anunţat un militant pentru drepturile omului, citat de AFP.

Urmărește
3 afișări

"Tiruri de gloanţe continuă împotriva locuitorilor", a anunţat acest activist în domeniul drepturilor omului, Abdallah Abazid, contactat telefonic de AFP.

Potrivit acestuia, casa muftiului din Deraa, care a demisionat, sâmbătă, în semn de protest faţă de reprimarea sângeroasă lansată de forţele de ordine, "era încercuită în această dimineaţă (marţi), dar muftiul nu era acasă".

"Noi întăriri pentru forţele de securitate şi armată au intrat în Deraa", a declarat el. În centrul oraşului Deraa, în Piaţa Kaziet al-Balad, este un tanc, a adăugat acesta.

"Moscheea Abu Bakr Assidiq este ţinta unor tiruri intensive, iar un lunetist este postat pe Moscheea Bilal al-Habachi. La intrările în oraş sunt instalate tancuri şi bariere", care împiedică oamenii să intre în Deraa, a adăugat Abdallah Abazid.

Potrivit acestuia, "soldaţi din cadrul Diviziei a 5-a au dezertat, ni s-au alăturat şi fac faţă" armatei care încercuieşte oraşul.

Abdallah Abazid a anunţat, în plus, că deţine o listă cu numele a 21 de persoane care au fost ucise, luni, în localitate.

Cel puţin 25 de persoane au fost ucise luni, într-un bombardament intensiv asupra oraşului Deraa, la aproximativ 100 de kilometri sud de Damasc, potrivit unor militanţi din domeniul drepturilor omului.

Mii de soldaţi sirieni, susţinuţi de tancuri, au intervenit, luni, la Deraa, pentru a reprima mişcarea de contestare a regimului, apărută în acest oraş din sudul ţării, potrivit unor militanţi din domeniul drepturilor omului.

Dar, potrivit autorităţilor siriene, care acuză, de la începutul mişcării de contestare, că la originea acesteia se află "bande criminale armate", armata a intrat în Deraa "la apelul locuitorilor", pentru a termina cu "grupările teroriste extremiste".

Regimul preşedintelui Bashar al-Assad pare că a optat pentru soluţia militară, cu scopul de a zdrobi mişcarea de contestare, fără precedent, care afectează ţara de şase săptămâni.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici