Prima pagină » Știri externe » SUA vor construi scutul antirachetă, chiar dacă Iranul suspendă programul nuclear

SUA vor construi scutul antirachetă, chiar dacă Iranul suspendă programul nuclear

Statele Unite au anunţat, joi, că nu-şi vor modifica proiectul de amplasare a unui scut antirachetă în Europa, chiar dacă Iranul îşi va suspenda propriul program de îmbogăţire a uraniului, relatează AFP.
SUA vor construi scutul antirachetă, chiar dacă Iranul suspendă programul nuclear
19 oct. 2007, 13:03, Știri externe

Proiectul nu ar putea fi modificat decât dacă vor exista schimbări în ceea ce priveşte întreaga ameninţare iraniană, inclusiv cea reprezentată de rachete, a anunţat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat.

Miercuri, un oficial de rang înalt al Departamentului de Stat lăsase să se înţeleagă, la Bruxelles, că Washingtonul este dispus să-şi modifice proiectul scutului antirachetă dacă Iranul îşi va suspenda programul de îmbogăţire a uraniului.

"Dacă Iranul va înceta să îmbogăţească (uraniu) şi va colabora cu comunitatea internaţională, va adopta o abordare diferită, nu vom putea face altceva decât să ţinem cont de aceasta", declarase subsecretarul de Stat pentru Afaceri Europene, Daniel Fried, la încheierea Consiliului NATO-Rusia, la sediul Alianţei Nord-Atlantice.

"Am văzut interpretări care par a susţine că dacă Iranul îşi va suspenda activităţile de îmbogăţire, va exista o suspendare, o sistare sau o decizie de a nu continua construirea sistemului de apărare antirachetă american. Este pur şi simplu fals", a declarat joi purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Tom Casey.

"Cred că există multă confuzie şi interpretări eronate ale afirmaţiilor de la Bruxelles", a adăugat el.