Anunţul a fost făcut de un purtător de cuvânt al ambasadei britanice în Rusia.
„Ambasadorul nu va participa şi încă nu am decis dacă vom trimite un reprezentant”, a declarat purtătorul de cuvânt.
Potrivit agenţiei Reuters, Ministerul de rus de Externe a invitat mai mulţi ambasadori străini să participe la o întrevedere cu experţii din cadrul departamentului pentru neproliferare şi control al armamentului, pentru a discuta acuzaţiile aduse Moscovei în cazul Skripal.
Aflat într-o vizită oficială în Japonia, ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat că Rusia vrea ca Marea Britanie să îi transmită locaţia actuală a fostului agent rus şi a fiicei acestuia.
Lavrov a mai adăugat că Moscova cere guvernului britanic să clarifice motivul acuzaţiilor aduse Rusiei.
„În mare parte nu există niciun dubiu că actuala conducere britanică încearcă în mod conştient să submineze relaţiile între Rusia şi Marea Britanie”, a afirmat Lavrov.
Marea Britanie, SUA, Franţa şi Germania susţin că responsabilitatea Rusiei în atacul asupra fostului spion este singura explicaţie plauzibilă şi au cerut Moscovei să răspundă la toate întrebările în legătură cu acest caz.
Ministrul britanic de Externe, Boris Johnson, a declarat că Londra are dovezi potrivit cărora Rusia a dezvoltat în ultimii zece ani agentul neurotoxic „Novichok”, folosit pentru otrăvirea fostului spion rus Serghei Skripal.