Tony Blair, acuzat de atitudine „linguşitoare” faţă de SUA

Publicat: 14 12. 2009, 14:15
Actualizat: 06 11. 2012, 09:38

Sir Ken Macdonald, director al serviciului de procuratură publică până în 2008, l-a acuzat pe Blair că s-a angajat într-un „subterfugiu alarmant” cu George Bush şi a indus în eroare poporul britanic, implicându-l într-un război pe care nu îl dorea. Aceasta reprezintă probabil cea mai gravă acuzaţie emisă de un fost funcţionar public la adresa lui Tony Blair.

Eroarea fundamentală a fostului prim-ministru a fost atitudinea sa de linguşeală faţă de cei care deţineau puterea, a continuat Macdonald. Fostul oficial a adăugat că afirmaţiile lui Blair potrivit cărora el a făcut ceea ce credea că este corect reprezintă o „apărare narcisistă”.

Sir Ken Macdonald a elogiat sacrificiul militarilor care şi-au pierdut viaţa din cauza „unui prim-ministru pierdut în preamărire de sine şi a unei clase conducătoare prea închise pentru a spune adevărul în faţa puterii”.

Intervenţia fostului procuror general are loc după ce Blair a declarat, într-un interviu pentru postul BBC, că ar fi fost în favoarea înlăturării lui Saddam Hussein de la putere din Irak indiferent dacă acesta deţinea sau nu arme de distrugere în masă.