„Am suspendat trecerea convoaielor de aprovizionare a NATO pentru moment, din motive de securitate”, a declarat un reprezentant al corpului militar al gărzilor de frontieră, sub acoperirea anonimatului.
Alţi doi ofiţeri de la postul de frontieră Torkham, din cunoscuta strâmtoare Khyber, au confirmat informaţia prin telefon.
Strâmtoarea Khyber este principala axă rutieră de aprovizionare pentru Forţa Internaţională de Asistenţă pentru Securitate (ISAF) a NATO, care luptă împotriva talibanilor în Afganistan.
Militarii pakistanezi au acuzat forţa NATO din Afganistan că a ucis trei soldaţi joi, într-un raid cu elicoptere care au trecut frontiera, al patrulea incident de acest gen în mai puţin de o săptămână, iar Alianţa Nord-Atlantică a anunţat o anchetă.
„Joi dimineaţă, într-un atac neprovocat, elicoptere ale NATO au pătruns în spaţiul nostru aerian şi au vizat un post militar al corpului de grăniceri, omorând trei soldaţi şi rănind alţi trei”, a declarat un oficial militar de rang înalt.
Atacul a avut loc în satul Mandati Kandaw, în apropierea frontierei afgane, în districtul tribal Kurram, din zona provinciei afgane Paktya.
„Elicoptere ale NATO au făcut o incursiune până la cinci kilometri în spaţiul aerian pakistanez”, a precizat una dintre surse.
Într-un comunicat, Forţa NATO (ISAF) de la Kabul a recunoscut că aparatele sale au deschis focul asupra „unui grup de insurgenţi care încercau să tragă focuri de mortieră asupra unei baze a coaliţiei” la Dand Patan, în provincia Paktya.
„Echipajul a raportat că nu a intrat în spaţiul aerian pakistanez şi crede că poziţia insurgenţilor era pe teritoriul afgan”, continuă ISAF.
„Responsabilii militari pakistanezi au informat ISAF că membri ai forţelor lor de frontieră au fost atinşi de tiruri ale coaliţiei. ISAF este pe cale să coopereze cu Pakistanul pentru (…) a afla dacă cele două evenimente au legătură, incidentul face obiectul unei anchete deocamdată”, a conchis Forţa NATO.