Emisarul Kremlinului în Crimeea: Transnistria va deveni parte a Rusiei. Reacţia Moscovei
„Aş integra Transnistria şi astăzi. Totuşi, vedeţi ce se întâmplă în Ucraina”, a declarat emisarul, citat de agenţia Kriminform.
„Sunt convins că în cele din urmă Transnistria va deveni parte a Rusiei”, a adăugat el.
Kremlin: Declaraţia oficialului rus referitoare la Transnistria reprezintă o opinie personală
Reprezentantul preşedintelui rus în Crimeea, Oleg Belavenţev, şi-a exprimat opinia personală când a declarat că Transnistria va deveni în curând parte a Federaţiei Ruse, menţionează un comunicat al Kremlinului, relatează site-ul Unimedia.
Când a vorbit despre alipirea Transnistriei la Federaţia Rusă, Oleg Belavenţev şi-a exprimat opinia personală, care nu coincide cu poziţia oficială, se arată în comunicatul Kremlinului.
La începutul lui august, Republica Moldova a cerut încă o dată Rusiei să îşi retragă militarii din Transnistria.
Totodată, secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, declara la 13 august că ambiţiile preşedintelui rus Vladimir Putin merg „dincolo de Ucraina”, vizând alte regiuni apropiate de frontierele Rusiei, precum Transnistria.
„Sunt îngrijorat de ambiţiile Rusiei, ambiţiile lui Putin merg dincolo de Ucraina”, a declarat Rasmussen, într-o conferinţă de presă cu premierul islandez, Sigundur David Gunnlaugsson.
„Am asistat la anexarea ilegală a Crimeei, am observat rolul Rusiei în destabilizarea situaţiei din estul Ucrainei. De fapt, vedem că Rusia se află în spatele conflictelor îngheţate şi de lungă durată din Transnistria, în estul Republicii Moldova, din Abhazia şi din Osetia de Sud, în Georgia”, a adăugat el.