Trafic feroviar perturbat în Portugalia, din cauza unei greve

Traficul feroviar era puternic perturbat, luni, în Portugalia, din cauza unei greve a controlorilor şi agenţilor de la ghişeele căilor ferate portugheze (CP), care protestează faţă de condiţiile de muncă, relatează AFP.

Urmărește
6 afișări

Această grevă, organizată la apelul Sindicatului Feroviar pentru Revizie (SFRCI), este organizată în semn de protest faţă de neaplicarea unui acord, semnat la 21 aprilie, cu privire la orele suplimentare şi reducerea trenurilor pe anumite rute, potrivit sindicatelor

"Aproape 90 la sută dintre trenuri au fost suprimate", a anunţat Luis Bravo, preşedintele SFRCI.

Ana Portela, o purtătoare de cuvânt a CP, a anunţat, de asemenea, un important nivel de aderare la această mişcare de protest, aproape 88 la sută din trenuri fiind anulate luni dimineaţa.

Conductorii şi angajaţii din transportul feroviar de marfă au început, de asemenea, la sfârşitul săptămânii, o grevă care ar urma să dureze până la sfârşitul lui iunie.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici