Preşedintele Venezuelei ACUZĂ Administraţia Trump că încearcă să îl asasineze. „Au dat ordin de la Casa Albă ca Maduro să fie ucis”
Un purtător al Consiliului de Securitate al Casei Albe a declarat, în urma afirmaţiilor liderului venezuelean, că „politica Statelor Unite privind restaurarea paşnică a democraţiei în Venezuela nu s-a schimbat”.
Opoziţia din Venezuela consideră că Maduro formulează acuzaţii la adresa altor state pentru a îşi „masca incompetenţa”.
Aproximativ două milioane de venezueleni au părăsit ţara încă din anul 2015, din cauza lipsei de hrană şi medicamente, inflaţiei şi crimelor violente.
Washingtonul a impus sancţiuni împotriva Venezuelei, denuţând-l pe Maduro ca fiind un dictator care încalcă drepturile omului şi care a declanşat o criză economică.
Casa Albă a acuzat miercuri Guvernul lui Maduro de implicare în moartea unui politician venezuelean despre care autorităţile susţin că s-a sinucis, însă opoziţa este de părere că a fost ucis.
Maduro a declarat joi noaptea că Statele Unite au cerut Guvernului din Columbia să îl asasineze.
„Au dat ordin de la Casa Albă ca Maduro să fie ucis”, a declarat Maduro, adăugând însă că aceşti nu îi vor putea atinge „niciun fir de păr”.
Liderul Venezuelei nu a oferit mai multe detalii sau dovezi privind acuzaţiile.
Preşedintele american Donald Trump a declarat în urmă cu două săptămâni că este dispus să aibă o întâlnire oficială cu omologul său din Venezuela, Nicolas Maduro, dacă acest lucru va fi de ajutor pentru cetăţenii Venezuelei.
Nicolás Maduro, preşedintele Venezuelei, a fost vizat în data de 4 august de un atac cu drone încărcate cu exploziv, în Caracas, în timp ce ţinea un discurs în cadrul aniversării a 81 de ani ai armatei naţionale.