Traficul feroviar în Eurotunel, perturbat după defectarea unui tren Eurostar
Traficul feroviar în Eurotunelul de sub Canalul Mânecii era perturbat vineri după-amiază după ce un tren Eurostar care făcea legătura între Londra şi Paris s-a defectat, anunţă compania feroviară franceză SNCF.

Traficul feroviar în Eurotunel, perturbat după defectarea unui tren Eurostar (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Cursa Eurostar 9014, care a plecat de la Londra la ora locală 8.40 (10.40 ora României) şi care urma să ajungă la Paris la 13.23 (14.23 ora României) "a rămas în pană în Eurotunel în jurul orei 12.00 (13.00 ora României).
"A oprit puţin timp, apoi a continuat cursa cu viteza de circa 30 de kilometri pe oră. A ieşit din tunel la ora 15.15 (16.15 ora României)", a precizat SNCF.
Trenul respectiv încă se afla la Calais (nordul Franţei) la ora 16.30 (17.30 ora României). Cei 530 de călători urmau să fie preluaţi de altă garnitură feroviară.
Cauza defecţiunii nu se cunoaşte, dar infrastructura tunelului nu este afectată.
Incidentul a perturbat traficul în Eurotunel, un tren care circula de la Londra la Bruxelles având peste patru ore întârziere, iar alte trenuri având întârzieri cuprinse între 30 de minute şi o oră şi jumătate.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 12:04
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1096. Ucraina aşteaptă noi livrări de F-16 din Ţările de Jos / Musk neagă ameninţarea SUA privind Starlink şi acordul cu minerale din Ucraina / Rusia a depăşit obiectivele de mobilizare în teritoriile ucrainene ocupate / O persoană ucisă şi case avariate în Ucraina în urma atacurilor ruseşti
-
astăzi, 12:02
Controversa AI: OpenAI acuză xAI de rezultate înşelătoare pentru modelul Grok 3