Un bărbat de origine română s-a sinucis în Marele Canion din Arizona

Publicat: 19 07. 2009, 00:37
Actualizat: 06 11. 2012, 09:24

Serviciul naţional al parcurilor l-a identificat abia vineri pe bărbat, Gheorghe C. din Apple Valley, California, în vârstă de 57 de ani, care a emigrat din România cu 30 de ani în urmă.

Luni dimineaţă, în jurul orei 6.00, serviciile de securitate din zona Marelui Canion au fost alertate de turişti, care au anunţat că o maşină s-a prăbuşit de pe creastă, în zona hotelulului El Tovar, în Parcul Naţional Grand Canyon.

Echipele de salvare au găsit vehiculul la circa 180 de metri de creastă şi au localizat în apropiere şi trupul neînsufleţit al bărbatului. În urma anchetei realizate de serviciile Parcului Naţional, autorităţile au stabilit că bărbatul s-a sinucis.