TRAGEDIA AVIATICĂ din Ucraina: Olanda este "în doliu" după prăbuşirea avionului

Olanda era "în doliu", joi, după prăbuşirea unui avion de linie malaysian care decolase de pe aeroportul Schiphol din Amsterdam cu aproape 300 de persoane la bord, dintre care cel puţin 154 de olandezi.

Urmărește
2765 afișări
Imaginea articolului TRAGEDIA AVIATICĂ din Ucraina: Olanda este "în doliu" după prăbuşirea avionului

TRAGEDIA AVIATICĂ din Ucraina: Olanda este "în doliu" după prăbuşirea avionului (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Aproximativ 100 de rude ale victimelor, cu lacrimi în ochi, s-au reunit joi seara într-un restaurant, inaccesibil presei, din aeroportul olandez, a constatat un jurnalist al AFP.

Un ofiţer al jandarmeriei olandeze a declarat pentru AFP că rudele victimelor sunt "protejate" de numeroşii reprezentanţi ai presei prezenţi la faţa locului. De fapt, jandarmii împiedicau fizic jurnaliştii să se apropie de membrii familiilor victimelor.

Odată reuniunea încheiată, ei au fost duşi cu două autocare într-un loc necunoscut.

Un avion Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines s-a prăbuşit joi cu 298 de persoane la bord în estul Ucrainei, într-o zonă controlată de separatiştii proruşi. Niciun supravieţuitor nu a fost găsit.

Potrivit oficialilor americani, avionul a fost doborât de o rachetă sol-aer. Aeronava a părăsit aeroportul Schiphol din Amsterdam în jurul orei 12.15 (13.15 ora României).

Autorităţile de la Kiev şi rebelii s-au acuzat reciproc că sunt la originea acestui tir care ar fi cauzat catastrofa, fără ca un element material să poată susţine solid una dintre aceste ipoteze.

Rudele victimelor vor putea merge la locul accidentului la o dată neprecizată, graţie unui avion care va pleca din Amsterdam, închiriat de Malaysia Airlines, a asigurat la rândul său Huib Gorter, vicepreşedintele departamentului european al companiei aeriene malaysiene.

Dintre cele 298 de victime, cel puţin 154 erau cetăţeni olandezi.

"Sunt profund întristat de această veste oribilă", a declarat regele Willem-Alexander, într-un comunicat: "gândurile noastre merg către familiile, prietenii şi colegii victimelor, precum şi către cei care nu ştiu încă dacă una dintre rudele lor se afla la bordul avionului".

Willem-Alexander, soţia sa Maxima şi cele trei fiice ale lor ar fi trebuit să participe vineri la o sesiune foto pentru presa olandeză. Ea a fost anulată din cauza catastrofei din Ucraina.

Guvernul olandez a ordonat ca drapelele să fie coborâte în bernă vineri pe toate clădirile publice şi chiar în ambasadele olandeze din lumea întreagă.

"Sunt profund şocat", a declarat premierul olandez Mark Rutte: "toată lumea din Olanda este în doliu".

Aflat în deplasare la Bruxelles, el s-a întors direct în Olanda pentru a "gestiona situaţia" şi a mers la aeroportul Schiphol din Amsterdam înainte de a merge la Haga, unde îşi are sediul Guvernul.

Ministrul olandez al Justiţiei Ivo Opstelten s-a declarat "şocat" de imaginile cu carcasa avionului, difuzate de posturile de televiziune olandeze. "Imaginile pe care le-am văzut sunt oribile".

Posturile de televiziune au arătat în special paşapoartele olandeze găsite la faţa locului, mai ales paşapoarte ale unor copii.

Această tragedie este a doua cea mai sângeroasă din istoria Olandei, potrivit agenţiei de presă olandeze ANP. În 1977, două avioane Boeings 747 s-au ciocnit pe aeroportul din Tenerife, în insulele Canare, provocând 583 de morţi, dintre care 238 de olandezi.

Mai recent, în mai 2010, un Airbus A330 s-a prăbuşit la Tripoli, în capitala libiană, provocând 103 morţi, dintre care 70 de olandezi. Singurul supravieţuitor al catastrofei a fost un băiat olandez în vârstă de nouă ani.

Pe aeroportul Amsterdam-Schiphol, alţi călători care urmau să plece către Kuala Lumpur mai târziu în cursul serii erau şocaţi de veste, dar păreau decişi să ia avionul.

"Sunt superşocată", a asigurat Asri Strankina : "dar voi lua avionul, sunt sigură că firmele aeriene au luat precauţii".

Un alt pasageri, care a vrut să îşi păstreze anonimatul, a exclamat: "fulgerul nu loveşte niciodată de două ori în acelaşi loc".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici