Prima pagină » Știri externe » Tragedie în Elveţia: Un accident de autocar s-a soldat cu moartea a 28 de persoane, între care 22 de copii – VIDEO

Tragedie în Elveţia: Un accident de autocar s-a soldat cu moartea a 28 de persoane, între care 22 de copii – VIDEO

Douăzeci şi opt de persoane, între care 22 de copii, au murit marţi seara într-un accident de autocar produs la Sierre, în cantonul Valais din sudul Elveţiei, a anunţat miercuri agenţia de presă elveţiană SDA-ATS.
Tragedie în Elveţia: Un accident de autocar s-a soldat cu moartea a 28 de persoane, între care 22 de copii - VIDEO

Autocarul era înmatriculat în Belgia, a precizat agenţia.

Vehiculul, care circula în direcţia Sion, a lovit un perete al tunelului autorutier dintre ieşirile estică şi vestică din Sierre.

Autocarul a deviat de la traiectoria sa din motive care deocamdată nu sunt cunoscute şi a intrat în peretele tunelului.

Autocarul transporta 52 de persoane, mai precis două clase din Flandra, din oraşele Lommel şi Heverlee. Copiii se întorceau în Belgia dintr-o vacanţă în Val d’Anniviers.

Cei doi şoferi ai autovehiculului au murit în accident.

Persoanele rănite au fost admise în patru spitale din Valais, a precizat agenţia elveţiană.