Traian Igaş a prezentat, în cadrul grupului PPE, progresele României pentru aderarea la Schengen
Grupul PPE din PE a organizat miercuri un eveniment la care au participat ministrul polonez de Interne, Jerzy Miller, şi omologii acestuia din Bulgaria şi România, Ţvetan Ţvetanov şi Traian Igaş.
În cadrul dezbaterii, Ţvetan Ţvetanov şi Traian Igaş au prezentat progresele înregistrate de Bulgaria şi România pentru consolidarea politicilor în materie de imigraţie şi pentru aderarea la Spaţiul Schengen.
Eurodeputatul român Marian-Jean Marinescu, preşedintele primului grup de lucru, a declarat: „Ambele state (România şi Bulgaria – n.red) au investit foarte mult pentru echiparea serviciilor de frontieră cu tehnologii de ultimă oră care vor ajuta foarte mult la gestionarea imigraţiei”.
Deşi toate condiţiile stabilite prin Tratatul de Aderare şi prin acordul Schengen au fost îndeplinite de cele două state, unele ţări membre încă au dubii în legătură cu aderarea României şi Bulgariei la Schengen. Sper că va fi luată decizia corectă de către Consiliul UE, adică sper că, până la sfârşitul acestei luni, aderarea României şi Bulgariei la Schengen va fi aprobată”, adaugă Marinescu.
Eurodeputatul bulgar Andrei Kovacev şi-a exprimat speranţa că discuţiile de miercuri au întărit convingerea că Bulgaria şi România sunt pregătite pentru aderarea la Schengen.
Kovacev se aşteaptă că, pe 22 septembrie, miniştrii Afacerilor Interne şi Justiţiei din statele UE vor lua decizia politică pentru aderarea Bulgariei şi României la Schengen.