”Trebuie să vânez Pokemoni” / Inconştienţă dusă la extrem: un italian a încălcat carantina pentru un motiv stupid

Publicat: 24 03. 2020, 14:21
Actualizat: 30 03. 2020, 15:29
Un bărbat în vârstă de 31 de ani din Italia a fost surprins de poliţişti în timp ce se plimba dezinvolt pe străzile micuţului oraş San Fermo, din nordul ţării, asta în timp ce ţara se confruntă cu o criză fără precedent provocată de coronavirus.
 
Luat la întrebări de carabinierii care patrulau în zonă, bărbatul a avut un răspuns care i-a lăsat mască pe oamenii legii. ”Trebuie să vănez Pokemoni”, a fost reacţia bărbatului, potrivit publicaţiei Leggo.
 
Acesta se afla alături de fiica sa, însă nu a avut parte de indulgenţă din partea autorităţilor. A fost pus sub acuzare pentru încălcarea regulilor de carantină şi îşi aşteaptă acum pedeapsa.
 
sursa foto: profimedia