Prima pagină » Știri externe » Situaţia din Thailanda: Washingtonul respinge calendarul electoral fixat de juntă

Situaţia din Thailanda: Washingtonul respinge calendarul electoral fixat de juntă

Statele Unite au respins categoric, vineri, planul şefului juntei militare care tocmai a preluat puterea în Thailanda de a nu organiza alegeri în cel puţin un an.
Situaţia din Thailanda: Washingtonul respinge calendarul electoral fixat de juntă

„Ştim că au anunţat o, citez, foaie de parcurs către democraţie, dar aceasta conţine foarte puţine detalii”, a denunţat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat american, Jennifer Psaki.

Potrivit Washingtonului, a subliniat ea, cea mai bună modalitate de a merge înainte este „fixarea unui calendar pentru organizare de alegeri anticipate şi facilitarea desfăşurării unui proces electoral deschis şi transparent”.

Şeful juntei care tocmai a preluat puterea în Thailanda a anunţat vineri că nu va organiza alegeri în cel puţin un an.

După puţin peste o săptămână de la preluarea puterii, generalul Prayut Chan-O-Cha s-a adresat naţiunii pentru a face cunoscută „agenda sa de un an şi trei luni” până la alegeri.

Purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei americane a apreciat că acest calendar de 15 luni este prea lung.

„Nu ne dorim ca lucrurile să se termine în haos”, a subliniat Psaki.

„Credem că fixarea unei agende pentru alegeri anticipate este (…) singura măsură adecvată”, a insistat ea.

„Nu există niciun motiv (ca alegerile) să nu poată avea loc într-un termen mai scurt scurt”, a conchis purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei americane.