Prima pagină » Știri externe » Trei bărbaţi, găsiţi vinovaţi de furtul cadavrului fostului preşedinte cipriot Tassos Papadopoulos

Trei bărbaţi, găsiţi vinovaţi de furtul cadavrului fostului preşedinte cipriot Tassos Papadopoulos

Doi ciprioţi şi un cetăţean indian, judecaţi pentru furtul cadavrului fostului preşedinte cipriot Tassos Papadopoulos, au fost găsiţi vinovaţi luni, de un tribunal din Cipru, şi riscă până la 18 ani de închisoare, relatează AFP.
05 apr. 2011, 07:36, Știri externe

O nouă audiere este prevăzută la 18 aprilie, în cursul căreia vor fi decise pedepsele.

Corpul preşedintelui a fost furat în noaptea de 10 spre 11 decembrie 2009, dintr-un cimitir din Kato Deftera, la sud de Nicosia.

Indianul Sabrjit Singh, cipriotul Antonis Prokopiou Kitas – deja condamnat la închisoare pe viaţă pentru două crime şi un viol – şi fratele său Mamas Kitas au fost găsiţi vinovaţi de asociere în scopul comiterii de infracţiuni, profanare şi intruziune pe o proprietate privată.

Ei riscă un maximum de 18 luni de închisoare. Alte capete de acuzare mai grave, pentru şantaj şi extorsiune, au fost abandonate.

Cei trei bărbaţi au fost arestaţi după ce cadavrul fostului preşedinte a fost găsit, la trei luni după furt, la aproximativ cinci kilometri de locul unde fusese înhumat, într-un mormânt deja ocupat dintr-un cimitir din zona Nicosia.

Corpul a fost furat cu o zi înaintea unei ceremonii de comemorare a lui Papadopoulos, care a murit în decembrie 2008 de cancer.

Antonis Prokopiou Kitas este considerat organizatorul operaţiunii, coordonată prin telefonul mobil din celula sa de la închisoarea centrală din Nicosia.

În cei cinci ani cât s-a aflat la putere, Tassos Papadopoulos a devenit un simbol al naţionalismului cipriot grec şi şi-a făcut mulţi inamici politici.

Comis în timp ce procesul de reunificare a insulei divizate este blocat, acest furt a adus în actualitate o personalitate care a cerut, cu succes, compatrioţilor săi să respingă un plan al ONU privind reunificarea insulei în 2004.

Ciprul este divizat din 1974, când Turcia a invadat nordul insulei, ca reacţie la o lovitură de stat alimentată de naţionalişti ciprioţi greci, pentru a alipi ţara Greciei.