Prima pagină » Știri externe » Directorul OMS avertizează asupra posibilităţii apariţiei unui al doilea val al gripei porcine

Directorul OMS avertizează asupra posibilităţii apariţiei unui al doilea val al gripei porcine

Directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii a răspuns criticilor referitoare la faptul că ar fi reacţionat exagerat în cazul gripei porcine, avertizând că aceasta ar putea "reveni în forţă" în cursul lunii viitoare, relatează Finacial Times în ediţia electronică.
Directorul OMS avertizează asupra posibilităţii apariţiei unui al doilea val al gripei porcine
04 mai 2009, 09:16, Știri externe

În primul său interviu de la alerta cu privire la o eventuală pandemie a gripei, în urmă cu nouă zile, Margaret Chan, a declarat că sezonul de gripă, cu un debut mai slab în emisfera nordică, ar putea fi urmat de un al doilea val mai letal, după cum s-a întâmplat în 1918.

Potrivit ministrului mexican al Sănătăţii, Jose Angel Cordova, epidemia a trecut de punctul maxim de răspândire, "evoluţia epidemiei fiind acum în faza de diminuare".

Chan a avertizat însă că un declin aparent al ratei mortalităţii în interiorul şi în exteriorul oraşului Mexico nu înseamnă neapărat că pandemia ia sfârşit. "Sperăm ca virusul să se retragă, pentru că altfel ne îndreptăm către o epidemie puternică (…) Nu spun că va izbucni pandemia, dar (…) mai degrabă aş prefera să luăm măsuri mai severe decât este cazul decât să fim nepregătiţi".

În opinia lui Chan, eventuala ridicare a alertei de pandemie la nivelul şase, cel mai înalt, nu prespune în mod necesar că "fiecare ţară şi fiecare individ vor fi afectaţi" de mult mai multe decese, ci este mai degrabă "un semnal ca autorităţile sanitare să ia măsurile necesare", în supravegherea epidemiologică. Aceasta a recunoscut totodată frustrărilor legate de publicarea tardivă a informaţiilor legate de ameninţare virusului, insistând că Mexicul a fost foarte cooperant şi că "informaţiile încep să circule".

"Aceste state sunt copleşite. Alte state ar putea primi foarte multe informaţii de acum înainte. Dar oamenii trebuie să acorde mai mult timp pentru informaţii epidemiologice clinice şi de laborator", a explicat aceasta.