Operaţiunea a fost efectuată de o unitate specială a Poliţiei de frontieră din Israel în localitatea palestiniană Jaba, situată la sud de oraşul Jenin, în Cisiordania. Raidul viza militanţi islamişti implicaţi în atacuri antiisraeliene, inclusiv asupra coloniei evreieşti Homesh, situată în apropiere.
În cursul operaţiunii, agenţii israelieni au ripostat la focuri de armă trase dintr-un vehicul. Trei militanţi din cadrul grupului Jihadul Islamic au fost ucişi. Organizaţia militantă a confirmat că trei membri ai acesteia au fost ucişi în ceea ce a catalogat drept o „operaţiune laşă de asasinare”.
Violenţele s-au amplificat în ultimul an în Cisiordania şi în Ierusalimul de Est, pe fondul activităţilor israeliene de colonizare şi după o serie de atacuri palestiniene. De la începutul acestui an, aproximativ 70 de palestinieni au fost ucişi în operaţiuni israeliene sau în timp ce încercau să comită atacuri. De asemenea, 13 israelieni au fost ucişi în atacuri palestiniene.