Trei persoane au decedat în Serbia din cauza unui val de ger polar care a afectat regiunea balcanică
Potrivit televiziunii publice sârbe, trupul neînsufleţit al unui bărbat de 48 de ani a fost descoperit în zăpadă în zona unui sat din nordul Serbiei, iar un alt bărbat, în vârstă de 61 de ani, a fost găsit mort în oraşul Sid, aparent decesul acestuia fiind cauzat de tot frig.
Cea de-a treia victimă, o persoană fără adăpost, a fost descoperită decedată în incinta unei case abandonate din sud-vestul Serbiei, a anunţat luni televiziunea publică sârbă.
Mai multe sate din centrul Serbiei au rămas fără electricitate în urma ninsorilor abundente, iar şcolile din municipalităţile Konjic şi Jablanica din Bosnia-Herţegovina au fost închise timp de două zile, începând de luni.
Mai mulţi imigranţi au fost transportaţi la un spital din oraşul bosniac Bihac după ce s-au rătăcit duminică într-o zonă montană. Cel puţin doi dintre aceştia au suferit degerături severe.