Trei răniţi grav după ce un avion s-a prăbuşit în apropiere de Moscova
Un avion Tupolev 204, fără pasageri, a aterizat forţat luni dimineaţă într-o pădure din apropiere de Moscova, trei dintre cei opt membri ai echipajului fiind grav răniţi, au anunţat autorităţile ruse.

Doi răniţi grav după ce un avion s-a prăbuşit în apropiere de Moscova (Imagine din arhivă; Mediafax Foto/AFP)
Avionul, provenind din Hurghada (Egipt), a aterizat la aproximativ un kilometru de pista de aterizare a aeroportului Domodedovo, la ora 23.34 GMT (01.34, ora României, luni), a declarat comitetul de anchetă al Parchetului, într-un comunicat.
"În consecinţă, opt membri ai echipajului au fost răniţi în diverse grade" şi "trei dintre ei se află în stare gravă", precizează comunicatul.
Aparatul de zbor a fost distrus de şoc, pierzând o aripă şi răspândind în zonă opt tone de carburant, au precizat autorităţile.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Liderii UE plănuiesc un pachet de ajutor de 20 de miliarde de euro pentru Ucraina
-
Trudeau şi Trump au discutat despre războiul din Ucraina şi traficul de fentanil
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
Iniţial, autorităţile evocaseră prezenţa a nouă persoane la bordul avionului, administrat de o companie mică, Aviastar-Tour.
Este vorba despre a doua aterizare de urgenţă pentru acest avion în două zile, a declarat un purtător de cuvânt al aeroportului Domodedovo. Acesta a considerat prematur un anunţ privind cauzele accidentului.
Potrivit presei ruse, avionul realizase deja o întoarcere de urgenţă duminică dimineaţă, la puţin timp după decolarea la Moscova cu destinaţia Hurghada, după ce a apărut fum în cabină.
Ulterior, avionul a decolat din nou, îndreptându-se către Egipt. Accidentul s-a produs la întoarcerea din această ţară.
Mai mulţi oficiali au apreciat că incidentele nu au legătură între ele. "Aceste evenimente nu sunt deloc legate", a declarat un reprezentant al Agenţiei federale de transport aerian, citat de RIA Novosti. Un reprezentant al companiei aeriene Aviastar-Tour a exprimat aceeaşi opinie.
A fost demarată o anchetă în acest caz.
Purtătoarea de cuvânt a aeroportului, Elena Galanova, citată de agenţia Interfax, afirmase anterior că doi dintre cei nouă membri ai echipajului au fost grav răniţi şi sunt spitalizaţi. Potrivit acesteia, avionul Tu-204, un bimotor cu aproximativ 200 de locuri, venea din Egipt şi "avea nouă persoane la bord, membri ai echipajului, care sunt în viaţă. Două dintre ele sunt spitalizate în stare gravă".
La rândul său, Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă menţionase patru răniţi în rândul echipajului, fără a face alte precizări.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

