Trei senatori americani fac apel la o intervenţie rapidă în Libia

Publicat: 18 03. 2011, 13:02
Actualizat: 06 11. 2012, 13:49

Republicanul John McCain, independentul Joe Lieberman şi democratul John Kerry „aplaudă acţiunea Consiliului se Securitate care autorizează «toate măsurile necesare» pentru impunerea unei zone de interdicţie aeriană în Libia şi protejarea civililor” de atacurile trupelor guvernamentale.

Administraţia Obama „merită să fie creditată pentru că a obţinut ca această rezoluţie să fie adoptată cu o susţinere atât de largă” a ONU, subliniază ei în comunicat.

Dar, avertizează cei trei senatori, această rezoluţie „nu va fi eficientă decât dacă este aplicată”.

„În momentul în care trupele lui Kadhafi se îndreaptă către Benghazi (fieful rebelilor), noi trebuie să cooperăm imediat cu prietenii noştri din Liga Arabă şi NATO pentru a aplica această rezoluţie şi a schimba cursul lucrurilor, înainte să fie prea târziu”, adaugă ei.

Congresmenii fac, de asemenea, apel la „un consens dincolo de partide” în Congresul american, „pentru susţinerea preşedintelui (Barack Obama) şi pentru a-l ajuta să ia măsuri urgente, care sunt necesare pentru stoparea lui Kadhafi”.

Senatorii McCain şi Lieberman au depus, luni, în Congres, o rezoluţie care cere administraţiei americane să recunoască opoziţia libiană.