Trei turişti britanici, inclusiv un copil, au murit după ce maşina lor a căzut de pe un pod din Islanda

Publicat: 27 12. 2018, 19:29
Actualizat: 31 03. 2020, 01:43

Accidentul s-a produs joi dimineaţă pe drumul de la localitatea Kirkjubæjarklaustur spre zona Skaftafell din Parcul Naţional Vatnajökull, o destinaţie turistică populară în Islanda.

Cei patru răniţi au fost transportaţi cu elicopterul la spital, aceştia suferind răni serioase. Doi dintre răniţi sunt copii.

Poliţia a transmis că nu este clar din ce cauză şoferul a pierdut controlul vechiului, care s-a prăbuşit opt metri, aterizând pe malul unui râu.

Sveinn Kristjan Runarsson, un oficial din cadrul Poliţiei islandeze, a declarat că autorităţile nu au reuşit momentan să discute cu persoanele rănite despre ceea ce s-a întâmplat.

Ghidul turistic Adolf Erlingsson a fost printre primele persoane care au ajuns la locul accidentului.

„A fost oribil”, a declarat ghidul pentru agenţia The Associated Pres. „Ne-am chinuit să scoatem pe toată lumea” din vehicul, a adăugat el.

„Maşina era distrusă total. Când am ajuns acolo patru persoane erau în afara maşini, una dintre ele decedată. Alte trei erau blocate în maşină (…) a fost o situaţie foarte dificilă”, a mai spus Erlingsson, care a precizat că unele victime erau „semi-conştiente”.