Treizeci şi nouă de morţi, în urma deraierii unui tren de pasageri din Rusia – VIDEO, GALERIE FOTO

Publicat: 28 11. 2009, 14:50
Actualizat: 06 11. 2012, 11:31

GALERIE FOTO

„În total, sunt 39”, a declarat Aleksander Basulin, un reprezentant al Ministerului rus pentru Situaţii de Urgenţă, citat de agenţia Itar-Tass. „Erau 25 la început, iar alţi 14 au fost găsiţi în exteriorul vagonului”, a adăugat el.

Un bilanţ precedent menţiona 25 de morţi şi 95 de răniţi.

La rândul său, agenţia Interfax a precizat că bilanţul morţilor a ajuns la 39, potrivit unui oficial local neindentificat.

Deraierea a patru vagoane ale trenului Nevski Express, care asigura legătura între Moscova şi Sankt Petersburg, a avut loc la ora locală 21.34 (20.34, ora României), în regiunea Novgorod, din nord-vestul Rusiei, potrivit unui purtător de cuvânt al căilor ferate.

Video Stirileprotv.ro

http://stirileprotv.ro/bin/player/embed.php/60391488