- Home
- Externe
- EDINBURGH, (11.09.2014, 11:33)
- Valentin Vidu - Mediafax
Trioul Cameron-Clegg-Miliband, ironizat în timpul vizitei în Scoţia pentru susţinerea unioniştilor
Premierul britanic David Cameron i-a îndemnat pe alegătorii scoţieni, la Edinburgh, să nu spargă Marea Britanie, cu o săptămână înaintea unui referendum asupra independenţei pentru care se anunţă un rezultat strâns.
Urmărește
221 afișări
Trioul Cameron-Clegg-Miliband, ironizat în timpul vizitei în Scoţia pentru susţinerea unioniştilor (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Deplasarea pe teren a lui Cameron, a aliatului său liberal-democrat în cadrul Guvernului Nick Clegg şi a liderului laburist Ed Miliband a fost anunţată în regim de urgenţă marţi. Vizita are loc după două zile de la publicarea unui sondaj care prezintă pentru prima dată tabăra "da" pe locul întâi în intenţiile de vot şi care a avut efectul unei adevărate bombe în tabăra "nu".
"Inima mi-ar fi zdrobită dacă această familie de naţiuni pe care le-am unit şi care au realizat lucruri atât de remarcabile împreună s-ar face ţăndări", a declarat Cameron în capitala scoţiană, după ce şi-a ţinut mult timp secret programul de teama unor manifestaţii.
La aproximativ 75 de kilometri distanţă, la Glasgow, capitala economică a Scoţiei, Ed Miliband a dat şi el dovadă de lirism în apărarea uniunii. "Nu luaţi decizia ireversibilă. Cu mintea, inima şi sufletul, votaţi pentru Marea Britanie unită", a cerut el, în timp ce vicepremierul Nick Clegg promitea "noi transferuri de putere" în cazul în care scoţienii votează "nu".
ULTIMELE ȘTIRI
-
FCSB vs Manchester United. Fanii englezi fac spectacol în Centrul Vechi. Angajaţii localurilor surprinşi de modul în care englezii golesc halbă după halbă
-
Guvernul Ciolacu 2 a prezentat bugetul pentru 2025. Estimare: Salariile vor creşte peste rata inflaţiei şi PIB se va majora cu 2,5% / Ţinta de deficit de 7% din PIB
-
Banca Centrală Europeană avertizează cu privire la „vânturile potrivnice” care afectează economia. BCE a redus rata dobânzii sale de referinţă
- "Banda de la Westminster intră în pannică"
Însă cei trei lideri nu s-au afişat împreună, laburiştii refuzând să fie prezenţi alături de Cameron, care nu este popular în regiune, a subliniat cotidianul The Guardian.
Această triplă ofensivă în favoarea taberei care se opune independenţei nu l-a impresionat deloc pe liderul separatist, premierul scoţian Alex Salmond, care a făcut o baie de mulţimme pe străzile din Edinburgh în timp ce Cameron discuta într-o sală în care publicul nu a avut acces.
"Dacă banda de la Westminster se aruncă în campanie, o face pentru că este pe cale să intre în panică", a declarat el ironic. "Noi acţionăm pentru a consolida puterea Parlamentului nostru cu scopul de a crea locuri de muncă, pe când ei nu caută decât să-şi protejeze posturile", a adăugat Dalmond.
"Vizita lor va sfârşi prin a se întoarce împotriva lor", a subliniat, pe aceleşi ton, Michael Granados, un activist care-l însoţea pe Salmond, în mijlocul unei mări de steaguri şi pancarte îndemnând să se voteze "Yes".
"De fiecare dată când Westminsterul intervine în această campanie, voturile se înclină tot mai mult în favoarea (taberei) «da»", a adăugat el ironic.
Un sondaj de miercuri seara, realizat pentru cotidianul scoţian The Daily Record de către Institutul Survation, punea în discuţie avansul taberei "da". El acordă şase puncte avans taberei "nu", cu 53% din intenţiile de vot şi 47% taberei "da", fără să ţină cont de indecişi (10%).
O parte a presei a ironizat, de asemenea, acest tir grupat al trioului Cameron-Clegg-Miliband, The Sun prezentându-i într-un montaj foto în care poartă kilturi, în încercarea disperată de a susţine cauza celor care se împotrivesc independenţei.
Unul dintre principalele cotidiene scoţiene, The Scotsman, s-a pronunţat împotriva independenţei, consacrând prima pagină de joi "Deciziei Scoţiei".
"În faţa opţiunilor pe care le avem, concluzia este că este mai bine să fim împreună, că interesul superior al Scoţiei nu rezidă în divizare, ci în continuarea Uniunii şi în utilizarea forţelor sale", scrie redacţia într-un editorial.
The Scotsman, publicaţia cu al doilea cel mai important din Scoţia, este ultimul mare ziar scoţian care se alătură cauzei Uniunii, după tabloidul The Daily Record.
The Sunday Herald este, pentru moment, singurul cotidian scoţian care susţine independenţa. Însă presa britanică specula săptămâna aceasta cu privire la o posibilă angajare a The Scottish Sun, cel mai important cotidian din Scoţia, în favoarea independenţei, având în vedere modul foarte critic în care abordează campania prounionistă.
- Mediile financiare, îngrozite de perspectiva independenţei
Vizita la Edinburgh a lui Cameron ilustrează presiunea tot mai mare care apasă pe umerii liderului conservator, al cărui viitor politic probabil se află în joc.
Această mutaţie rapidă a peisajului politic scoţian a îngrozit de asemenea mediile financiare.
Incertitudinea înconjoară deviza pentru care va opta să o utilizeze Scoţia independentă şi locul pe care această monedă îl va ocupa în cadrul Uniunii Europene (UE).
Grupul bancar Lloyds a anunţat miercuri că intenţionează să-şi mute sediul, în prezent la Edinburgh, în Anglia, în cazul victoriei taberei "da".
The Royal Bank of Scotland ia în considerare, la rândul ei, această opţiune, a anunţat o sursă de la Ministerul Finanţelor.
Gigantul în asigurări Standard Life, una dintre principalele companii scoţiene, a anunţat că plănuieşte transferul anumitor operaţiuni în Anglia, în cazul în care învinge tabăra care susţine independenţa.
Capacitatea veniturilor obţinute din sectorul petrol-gaze în Marea Nordului de a susţine dezvoltarea unei Scoţii independente se află în centrul dezbaterilor. Gigantul petrolier British Petroleum a apreciat miercuri că menţinerea Uniunii ar fi mai benefică pentru sector.
Influentul cotidian economic The Financial Times (FT) s-a pronunţat miercuri împotriva independenţei, într-un editorial.
"Uniunea este un lucru preţios, nu un fleac pe care-l poţi pune deoparte", scrie publicaţia. "Într-o săptămână, scoţienii pot să voteze în mod ambiţios capitalizându-şi reuşitele", adaugă FT.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Ninge 7 zile fără oprire în București. Pe ce dată vin ninsorile, potrivit meteorologilor Accuweather
CANCAN.RO
Fericirea bate la ușă pentru aceste ZODII, de la 1 februarie 2025. Li se deschide calea spre succes
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe