Trump anunţă că acordul cu Ucraina pentru mineralele rare va fi semnat

Vom semna acordul, a spus preşedintele Donald Trump, vineri, la Casa Albă, în cadrul întâlnirii cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Urmărește
6037 afișări
Imaginea articolului Trump anunţă că acordul cu Ucraina pentru mineralele rare va fi semnat

Trump anunţă că acordul cu Ucraina pentru mineralele rare va fi semnat

„Am lucrat foarte îndeaproape şi ne ştim de foarte multă vreme. Foarte bine ne cunoaştem. Au fost probleme în negocieri, dar până la urmă s-au rezolvat pentru ambele ţări, pentru întreaga lume, de altfel”, a spus preşedintele american, Donald Trump, în cadrul întâlnirii sale cu Volodimir Zelenski, de la Casa Albă, de vineri.

El a spus că va continua să lucreze cu Ucraina.

„Este un angajament mare din partea Statelor Unite. Am avut o serie de discuţii bune cu Rusia, am discutat cu preşedintele Putin. Cred că numărul foarte mare de soldaţi care au murit de fiecare parte ar trebui să ducă la oprirea conflictului”, a continuat el.

Preşedintele american este de părere că banii ar trebui să meargă către reconstrucţie: „Am avut o serie de discuţii foarte bune. Administraţia Biden nu a discutat deloc cu Rusia. Nu putem lăsa acest lucru să continue”.

Trump a mai spus că dacă era el preşedinte, în locul lui Joe Biden, „acest război nu ar fi început deloc”.

„Soldaţii voştri au fost foarte curajoşi”, i-a mai spus el preşedintelui Zelenski, adăugând că „trebuie să le acordăm credit pentru asta. Acest război trebuie să se încheie rapid. Cred că aţi făcut faţă şi soldaţii voştri aţi făcut o luptă bună. Dar este destul”.

În încheiere, Trump a spus că va semna acordul pentru mineralele rare din Ucraina: „Vom semna acordul”.

„Vom ţine apoi o conferinţă de presă chiar după prânz. Vom lua prânzul împreună. Vom discuta şi alte lucruri. Vă mulţumim că aţi venit aici. Este un moment important. Dar momentul cel mai important va fi când va înceta focul. Şi suntem foarte aproape să ajungem la acel moment”, a încheiat el.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici