Preşedintele SUA, Donald Trump, a transmis un ultimatum către Hamas, cerând eliberarea tuturor ostaticilor israelieni până sâmbătă la prânz, altfel „tot iadul se va dezlănţui”. Declaraţia sa vine în contextul în care Hamas a anunţat o amânare a eliberării ostaticilor, acuzând Israelul de încălcarea acordului de încetare a focului.
Trump a precizat că decizia privind continuarea armistiţiului aparţine Israelului, dar şi-a exprimat poziţia fermă: „Vorbesc în nume propriu. Israelul poate decide altceva”.
Declaraţiile cu pricina vin după ce Hamas a anunţat că întârzie eliberarea ostaticilor, motivând că Israelul ar fi împiedicat întoarcerea palestinienilor strămutaţi în nordul Fâşiei Gaza. Organizaţia a spus că îşi va respecta angajamentele doar dacă Israelul respectă integral termenii acordului.
Între timp, Israelul a avertizat că orice întârziere este o „încălcare completă” a acordului, iar armata sa rămâne în stare de alertă maximă. Negocierile continuă în Qatar, pe fondul temerilor că înţelegerea de încetare a focului s-ar putea prăbuşi înainte ca toţi ostaticii să fie eliberaţi.