Se ştie că este sexist, dar sondajele care spun că femeile sunt de partea lui Biden îl fac să îşi reconsidere poziţia, cel puţin aparent.
Preşedintele Donald Trump spune că o va graţia postum pe activista pentru drepturile femeilor Susan B. Anthony, care a fost acuzată că a votat ilegal în alegerile prezidenţiale din 1872, scrie
nypost.com.
„Voi semna o graţiere completă pentru Susan B. Anthony. Ea nu a fost iertată niciodată“, a spus Trump reporterilor, la Casa Albă.
„Mişcarea“ pare o încercare a lui Trump de a obţine votul femeilor la alegerile din toamna aceasta, în contextul în care ele îl preferă pe democratul Joe Biden.
Graţierea vine după 100 de ani de la ratificarea Amendamentului 19, care garanta dreptul femeilor la vot. Anthony a fost arestată la ea acasă, în Rochester, New York, şi judecată. Amendamentul 19, cunoscut şi ca Amendamentul lui Susan B. Anthony, pentru care ea a luptat, a fost ratificat la 14 ani de la moartea ei, pe 18 august 1920.