Preşedintele american Donald Trump a renunţat oficial la procesul intentat companiei Twitter (acum X), punând capăt unei bătălii juridice care a început după ce platforma i-a interzis contul în urma evenimentelor din 6 ianuarie 2021. Deşi un judecător federal a respins cazul în 2022, avocaţii lui Trump au continuat să facă apeluri până în prezent, informează
TechCrunch.
Între timp, Elon Musk, devenit un aliat important al lui Trump, a preluat Twitter şi i-a restaurat contul. La scurt timp după aceea, şi alte platforme precum Facebook şi Instagram i-au redat accesul, deşi Trump continuă să îşi posteze mesajele în principal pe Truth Social, reţeaua socială pe care o deţine.
Un document oficial arată că toate părţile implicate au solicitat instanţei să închidă cazul. Deşi detaliile acordului dintre Trump şi X nu au fost dezvăluite, s-a precizat că fiecare parte îşi va acoperi propriile costuri legale.
Într-o situaţie similară, în ianuarie, Meta a fost de acord să
plătească 25 de milioane de dolari pentru a soluţiona un proces legat de interdicţia impusă conturilor lui Trump pe Facebook şi Instagram.