Prima pagină » Știri externe » Trupe ale grupării Wagner, bombardate de un avion străin în Republica Centrafricană

Trupe ale grupării Wagner, bombardate de un avion străin în Republica Centrafricană

Autorităţile din Republica Centrafricană au denunţat bombardarea unei baze din nord, unde se află trupe ruseşti şi paramilitari din grupul Wagner, de către un avion străin dintr-o ţară vecină.
Trupe ale grupării Wagner, bombardate de un avion străin în Republica Centrafricană

 

Dispozitivul „a aruncat explozibili în oraşul” Bossangoa „vizând baza forţelor noastre de apărare, cea a aliaţilor noştri precum şi o fabrică de bumbac”. Atacul a provocat doar pagube.

Potrivit rapoartelor autorităţilor din Africa Centrală, bombardamentul „a cauzat pagube materiale grave”. „Avionul străin, după ce a aruncat explozivii, s-a îndreptat spre nord înainte de a trece graniţa”. La nord de Bossangoa, un oraş care până de curând era în mâinile rebelilor, se află Ciad.

Printre cele mai sărace şi instabile ţări din lume, Republica Centrafricană a fost zguduită de un război civil sângeros în 2012, care a determinat Franţa şi ONU să intervină.

În 2020, o coaliţie de rebeli a avansat spre capitala Bangui, ameninţănd că va înlătura guvernul şi provocând intervenţia Moscovei care a trimis paramilitari să-i respingă şi să recucerească teritoriul.

Aceştia sunt consilieri militari, dar Parisul şi ONU îi identifică drept mercenari ai grupului Wagner, susţinut de Kremlin şi care acţionează şi pe frontul din Ucraina..