Truth Social, disponibil pentru descărcare în App Store

O platformă alternativă de socializare susţinută de fostul preşedinte Donald Trump a intrat luni în funcţiune, devenind disponibilă pentru descărcare în App Store de la Apple - însă accesul la serviciu pare limitat pentru moment, scrie CNN.

Urmărește
328 afișări
Imaginea articolului  Truth Social, disponibil pentru descărcare în App Store

Truo

Serviciul, o aplicaţie asemănătoare cu Twitter (TWTR), cunoscută sub numele de Truth Social, este deţinut de Trump Media and Technology Group, compania media pe care Trump a înfiinţat-o după ce a părăsit Casa Albă.

Utilizatorii care au descărcat aplicaţia luni dimineaţă au fost întâmpinaţi de un mesaj care îi invita să se înregistreze pentru acest serviciu - dar procesul de înregistrare s-a încheiat cu o listă de aşteptare pentru accesarea platformei care ajunsese deja la peste 150.000 de persoane.

Debutul în magazinul de aplicaţii arată modul în care Trump încearcă să îşi croiască din nou drum pe reţelele de socializare, la un an după ce a fost suspendat de mai multe platforme principale, inclusiv Facebook, Twitter şi YouTube, în urma revoltei din 6 ianuarie de la Capitoliu.

Săptămâna trecută, fiul lui Trump, Donald Jr. a postat pe Twitter ceea ce părea a fi prima postare a fostului preşedinte pe Truth Social.

"Pregătiţi-vă! Preşedintele vostru preferat vă va vedea în curând!", scria în mesajul fostului preşedinte. Postările de pe platformă sunt denumite "truths - adevăruri", în timp ce amplificările unei postări sunt cunoscute sub numele de "retruths".

Devin Nunes, fostul congresman republican care a demisionat pentru a deveni directorul executiv al companiei media a lui Trump, a declarat săptămâna trecută că Truth Social se aşteaptă să fie "complet operaţional" până la sfârşitul lunii martie, când "oricine poate intra pe platformă în Statele Unite în orice moment".

Aplicaţia lui Trump se alătură unui ecosistem în creştere de produse digitale care se adresează conservatorilor sau care sunt populare printre aceştia. Rumble, Parler, Gettr şi alte servicii au apărut ca alternative la reţelele sociale tradiţionale. Însă unele au întâmpinat dificultăţi de creştere: Parler, de exemplu, a fost eliminat anul trecut din magazinele de aplicaţii ale Apple şi Google, pe fondul acuzaţiilor că manifestanţii din 6 ianuarie au folosit platforma pentru a incita la violenţă.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici