Ante Gotovina va contesta în apel decizia TPI de condamnare la 24 de ani de detenţie

Publicat: 15 04. 2011, 15:39
Actualizat: 06 11. 2012, 14:05

„În mod clar vom face apel la această decizie”, a declarat Gregory Kehoe, unul dintre avocaţii lui Gotovina.

„Sunt foarte furios. Numeroase fapte pe care noi le-am semnalat în cursul procesului au fost complet ignorate de instanţă”, a precizat Kehoe.

Fostul general croat Ante Gotovina a fost condamnat vineri la 24 de ani de închisoare de Tribunalul Penal Internaţional, pentru crime de război şi crime împotriva umanităţii comise în 1995 împotriva etnicilor sârbi din Croaţia.

Fostul general croat Ivan Cermak a fost achitat, iar un alt inculpat, Mladen Markac, a fost condamnat la 18 ani de detenţie.

Ante Gotovina a condus ofensiva militară intitulată „Operaţiunea Furtuna”, care viza cucerirea localităţii Krajina, din sudul Croaţiei.

Cei trei generali, al căror proces a început pe 11 martie 2008, erau acuzaţi de crime, distrugeri, jafuri, tratamente crude şi transfer forţat al civililor în Iugoslavia şi în Bosnia-Herţegovina.

Gotovina, Markac şi Cermak, care au pledat nevinovaţi, sunt, conform procurorilor, responsabili de moartea a 324 de civili sau militari şi deplasarea forţată a 90.000 de sârbi din Krajina.