Turbulenţele sau un act terorist, cauze posibile ale dispariţiei avionului Airbus - VIDEO

Publicaţia franceză Le Figaro prezintă, în ediţia electronică de marţi, cauze posibile ale dispariţiei aparatului Airbus A330, aparţinând companiei Air France, care făcea legătura Rio de Janeiro-Paris, enunţând ca posibile scenarii turbulenţele, o defecţiune sau comiterea unui act terorist.

Urmărește
23 afișări
Imaginea articolului Turbulenţele sau un act terorist, cauze posibile ale dispariţiei avionului Airbus - VIDEO

Turbulenţele sau un act terorist, cauze posibile ale dispariţiei avionului Airbus

Cotidianul argumentează mai întâi de ce ipoteza susţinută, luni, de conducerea Air France, conform căreia aparatul ar fi fost lovit de un fulger, nu se susţine. Astfel, osatura avioanelor moderne este construită din aluminiu, deşi alte părţi sunt alcătuite din diferite aliaje. Airbus A330 nu are decât 10 la sută aliaje. În plus, fulgerul intră printr-o parte şi iese prin alta, iar în ziua de astăzi avioanele sunt lovite în mod frecvent de fulgere fără să fie avariate. Ultima dată când un avion lovit de fulger s-a prăbuşit a fost în 1963, iar explozia s-a produs din cauza vaporilor de la carburanţi. Astăzi, aparatele de zbor sunt echipate cu sisteme de evacuare care împiedică astfel de evenimente.

Prima ipoteză evocată este cea a turbulenţelor, care poate fi luată în calcul, deoarece la momentul când a dispărut de pe radare, avionul se afla în mijlocul unei zone de convergenţă intertropicală, una dintre cele mai periculoase de pe glob. Aici, masele de aer cald şi umed mişcate de alizee se întâlnesc la atitudini mari. De obicei, zona de convergenţă intertropicală este înconjurată de nori cumulonimbus, care se află la altitudinea de 10.000 de metri, înălţimea medie la care zboară avioanele de linie. Prin urmare, aparatele se întâlnesc cu partea superioară a acestor nori uriaşi, cea mai ucigaşă, traversată de curenţi de aer atât de puternici încât pot distruge un avion de mari dimensiuni în bucăţi. Teoretic, aceşti nori pot fi ocoliţi, însă în cazul Airbusului, acesta zbura noaptea, deci îi lipsea unul dintre miloacele prin care putea repera norul, adică cel vizual. Îi mai rămânea doar radarul meteo.

În privinţa penelor, Pierre-Henri Gourgeon, directorul general al Air France, a menţionat mai multe. El a afirma că "avionul a emis mesaje automate de mentenanţă, pentru a anunţa o serie de defecţiuni", în special o pană electrică. Aceste "mesaje" sunt transmise automat, fără intervenţia echipajului. Luni, Air France nu preciza natura acestor pene. Nu se ştie dacă ele au fost provocate de un fulger. În plus, un fulger poate cauza scurtcircuituri, dar la un avion modern totul are dublură sau triplură.

Le Figaro evocă şi ipoteza unui act terorist, deşi aceasta a fost minimizată de Guvernul francez. Potrivit unui pilot de linie, măsurile de securitate de pe aeroportul de la Rio nu sunt atât de stricte ca în Europa, Statele Unite, Asia sau în alte ţări din America Latină, iar teroriştii interesaţi să atace un avion francez ar fi putut profita de această "verigă slabă". Lipsa, luni după-amiază, a oricărei revendicări nu reprezintă un argument contrar, apreciază publicaţia franceză, estimând că explozia avionului deasupra apelor oceanului ar face şi mai dificilă, chair imposibilă, găsirea unor indicii care să acrediteze prezenţa unei bombe la bord.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici