Turcia ameninţă Austria după ce Viena a cerut blocarea negocierilor UE. Ankara promite măsuri „la toate nivelurile şi pe toate subiectele”

Publicat: 16 12. 2016, 20:01
Actualizat: 29 10. 2021, 03:53

Ministrul austriac de Externe, Sebastian Kurz, a cerut suspendarea negocierilor UE-Turcia din cauza acţiunilor de reprimare adoptate de regimul Recep Erdogan după tentativa de lovitură de stat din iulie.

Atitudinea Austriei a atras furia Turciei.

„Vom lua măsuri împotriva Austriei la toate nivelurile şi pe toate subiectele”, a avertizat şeful diplomaţiei turce, Mevlut Cavusoglu.

La rândul său, ministrul turc pentru Afaceri Europene, Omer Celik, a acuzat Austria de „sabotarea proiectului UE”.

„Nu există nicio diferenţă între tipul de discurs practicat de ministrul austriac de Externe şi cel al unui partid rasist”, a acuzat Celik, citat de agenţia de ştiri Anadolu.

Turcia a luat măsuri dure de reprimare după tentativa de lovitură de stat militară din 15 iulie, arestând 36.000 de militari, magistraţi, jurnalişti şi profesori universitari.