„Detaliile tehnice urmează să fie stabilite. Rachetele S-400 nu vor fi integrate în sistemul de securitate al NATO. Este vorba de un sistem pentru autoapărare. Astfel, vor fi atenuate preocupările”, a declarat Ibrahim Kalin, citat de agenţia de presă Anadolu şi de postul NTV.
Turcia a achiziţionat un sistem antibalistic şi antiaerian rus S-400, dar cazul a amplificat tensiunile dintre Turcia şi Statele Unite, aliaţi în cadrul NATO.
Statele Unite au avertizat că sistemele S-400 nu sunt compatibile cu echipamentele NATO, formulând temeri că ar putea fi expuse date secrete de tip tehnic despre avioanele militare americane F-35.
În acest context, Administraţia de Washington a suspendat participarea Ankarei la programul avioanelor invizibile pe radar F-35.