Cutremur puternic, produs în centrul Columbiei. Primele informaţii

Publicat: 24 12. 2019, 22:07
Actualizat: 26 10. 2021, 17:23

Seismul a avut loc la ora locală 14.03 (21.03, ora României) în apropierea localităţii Lejanias, în centrul Columbiei, la adâncimea de doar zece kilometri.

Epicentrul cutremurului a fost la 33 de kilometri de oraşul Granada, la 40 de kilometri de San Martin şi la 83 de kilometri de Villavicencio.

Cutremurul a fost simţit puternic în oraşul Bogota şi în alte zone din Columbia. Zeci de mii de oameni au intrat în panică şi şi-au părăsit locuinţele, relatează postul RCNRadio.