Turcia trebuie să investigheze ”presupusele nereguli” ale referendumului – Comisia Europeană

Publicat: 18 04. 2017, 14:11
Actualizat: 30 03. 2020, 00:58

”Solicităm autorităţilor turce să reflecteze foarte atent asupra următorilor paşi şi să caute cel mai cuprinzător consens naţional în urma referendumului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Margaritis Schinas, în cadrul unei scurte şedinţe informative.

”Solicităm de asemenea autorităţilor să lanseze o investigaţie transparentă a acestor presupuse nereguli”, a adăugat acesta.

Reprezentanţi OSCE şi ai Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) au stabilit că referendumul din Turcia privind introducerea sistemului prezidenţial s-a desfăşurat în condiţii inechitabile şi nu s-a ridicat la nivelul standardelor Consiliului Europei.