Tzipi Livni explică la Paris motivele ofensivei împotriva Hamas
Şeful diplomaţiei israeliene, Tzipi Livni, a sosit joi la Paris pentru a explica motivele ofensivei ţării sale împotriva mişcării Hamas din Fâşia Gaza şi refuzul de a încheia un armistiţiu.

Tzipi Livni, ministrul israelian de Externe (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Şeful statului francez va efectua luni vizite în Egipt, Cisiordania şi Israel, iar marţi în Siria şi Liban, pentru a discuta cu diferiţi oficiali din aceste ţări despre situaţia dintre Israel şi Fâşia Gaza.
Livni se afla la Paris pentru a se întâlni cu ministrul de Externe, Bernard Kouchner, şi ulterior cu Sarkozy.
Ministrul, candidat la funcţia de premier din partea partidului său, Kadima (centru-dreapta), în alegerile din februarie, "i-a mulţumit" preşedintelui Sarkozy pentru "înţelegerea sa".
"Este la curent cu situaţia din regiunea noastră, înţelege natura ameninţării cu care Israelul se confruntă (...)", a declarat ea, după întrevederea cu Nicolas Sarkozy, la care a asistat şi Kouchner.
Livni şi Sarkozy s-au întâlnit de mai multe ori, la Paris şi Ierusalim, în iunie, cu ocazia unei vizite de stat a preşedintelui.
"Împreună, încercăm să vedem care este cea mai bună strategie, cea mai bună tactică pentru a atinge acest obiectiv (...)", a adăugat Livni.
"Aici, există impresia că Israelul nu vrea un armistiţiu", denunţase ea anterior, într-un interviu. "Nu este vorba de acest lucru. Capacitatea noastră de a intra într-un armistiţiu este legată de stoparea titurilor Hamas asupra cetăţenilor israelieni", a explicat ea.
Guvernul israelian a respins miercuri propunerile de armistiţiu formulate marţi de Uniunea Europeană şi Cvartetul pentru Orientul Mijlociu (Statele Unite, UE, Rusia şi ONU).
La rândul său, Hamas, care a preluat controlul asupra Fâşiei Gaza în iunie 2007, a respins un armistiţiu.
Livni a dat de asemenea asigurări că ţara sa nu vrea să "reocupe" Fâşia Gaza şi că obiectivul Israelului nu este acela de a obliga Hamas să renunţe la putere în acest teritoriu palestinian. "Obiectivul este de a trăi în pace. Este însă evident că, atâta timp cât Hamas va deţine controlul în Gaza, şansele pentru pace sunt foarte mici", a precizat ea.
Citeşte şi:
Israelul exclude pentru moment un armistiţiu cu Hamas
Hamas neagă că ar accepta în anumite condiţii o propunere a UE pentru un armistiţiu


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


