Ucigaşul în serie care a păcălit poliţia 40 de ani a recunoscut 13 crime şi zeci de violuri. Scapă de pedeapsa cu moartea

  • Joseph James DeAngelo, care a terorizat California în urmă cu 40 de ani, a pledat vinovat. Astfel, el va putea evita pedeapsa cu moartea
  • DeAngelor e un fost agent de poliţie acuzat de 13 crime şi zeci de violuri, care a fost supranumit „Golden State Killer“.
  • Într-un scaun cu rotile şi cu faţa acoperită de o mască din plexiglas, DeAngelo a venit luni în faţa instanţei. Poreclit „Golden State Killer“, fostul agent de poliţie, a spus, cu vocea înăbuşită şi tremurândă, „vinovat“ pentru cele 13 crime de care a fost acuzat în 2018, în California, şi zeci de violuri comise în anii 1970-1980.
Urmărește
8778 afișări

Pentru că a recunoscut că este vinovat, prin intermediul unui acord negociat cu procurorul, DeAngelo, care acum are 74 de ani, va evita pedeapsa cu moartea, dar va fi condamnat la închisoare pe viaţă.

„Golden State killer” a făcut ravagii mai întâi în Sacramento în 1974, apoi în zona San Francisco şi în Orange County, la sud de Los Angeles. Ţinta lui erau femeile singure acasă, iar apoi a atacat cupluri precum Lyman şi Charlene Smith, ale căror cranii au fost zdrobite, în 1980.

Procurorii au descris ororile la care DeAngelo îşi supunea victimele. Intra prin efracţie în casele victimelor sale, le lega, iar apoi le viola. Primele două crime au avut loc în februarie 1978. „Toată lumea se temea (…), unii dormeau cu o armă lângă ei, alţii îşi luaseră câine”, a explicat agentul FBI Marcus Knutson pe site-ul poliţiei federale.

După ce a comis ultima crimă, în 1986, DeAngelo s-a retras într-o zonă rezidenţială din Sacramento şi a devenit tată model, crescându-şi cele trei fiice. În lipsă de dovezi, pistele s-au răcit, iar cazul a rămas îngheţat. Asta până în 2016.

FBI a folosit apoi urme de ADN prelevate de la mai multe locuri în care s-au comis crimele şi a creat un profil pe site-ul de genealogie GEDmatch, ceea ce a făcut posibilă găsirea membrilor familiei criminalului. Poliţiştii au ajuns la el în aprilie 2018, după ce l-au filat şi au comparat ADN-ul prelevat de pe un şerveţel aruncat de suspect cu ADN-ul de la locul atacurilor.

Autor: Andreea Neblea 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici