Ucraina acuză Rusia de ingerinţă în afacerile sale interne

Ucraina a acuzat sâmbătă Rusia de "ingerinţă în afacerile sale interne", în urma "declaraţiilor unor înalţi oficiali ruşi" privind intenţiile guvernului prooccidental de la Kiev de a adera la NATO.

Urmărește
14 afișări
Imaginea articolului Ucraina acuză Rusia de ingerinţă în afacerile sale interne

Preşedintele SUA, George W. Bush, preşedintele Ucrainei, Viktor Iushchenko, şi secretarul general NATO, Jaap de Hoop Scheffer (Imagine: Mediafax Foto)

"Declaraţiile unor înalţi oficiali ruşi au un caracter deschis antiucrainean, punând sub semnul întrebării integritatea teritorială a Ucrainei, şi reprezintă o ingerinţă în afacerile interne", se arată într-un comunicat al Ministerului de Externe de la Kiev.

Ultima declaraţie pe această temă îi aparţine şefului Statului Major rus, generalul Iuri Baluievski, care a ameninţat vineri cu o replică "militară" a Rusiei în cazul intrării Ucrainei şi Georgiei în NATO. "Desigur, Rusia va acţiona în aşa fel încât să-şi apere interesele la graniţă. Nu vor fi numai măsuri cu caracter militar, ci şi alte măsuri", a spus el.

"Este absolut inacceptabil ca Rusia, membru al Consiliului de Securitate al ONU (...) să ia măsuri neamicale faţă de Ucraina şi să pună sub semnul întrebării dreptul suveran al acesteia de a-şi alege politica exernă", adaugă comunicatul MAE ucrainean.

"În această situaţie, este din ce în ce mai evident că alegerea euroatlantică a Ucrainei este singurul mijloc de a garanta securitatea ţării noastre. Ucraina trebuie să se integreze cât mai rapid posibil în NATO", precizează textul.

Liderii NATO s-au angajat, la summitul de la Bucureşti, să integreze Ucraina şi Georgia, dar nu le-au acordat celor două ţări accesul la Planul de acţiune pentru aderare (MAP). Amânarea a fost percepută la Moscova drept o victorie a Rusiei, care se opune categoric extinderii NATO până la graniţele sale, prin aderarea la Alianţă a republicilor foste sovietice cu conduceri prooccidentale.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici