Suspectul a trimis locaţiile ţintelor de la centrul de pregătire militară din Yavoriv unor contacte dintr-o agenţie rusă nespecificată, folosind aplicaţia de mesagerie Telegram, au declarat Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) şi procurorii locali.
„În urma loviturilor cu rachete asupra poligonului de antrenament din Yavoriv, peste 50 de membri ai personalului militar au murit, iar aproape 150 au fost răniţi”, a precizat SBU pe Telegram.
În urma atacului cu rachete, Ucraina declarase că 35 de soldaţi au fost ucişi în această facilitate, care se află la 25 km de graniţa cu Polonia.
Suspectul, originar din oraşul Lviv, situat în vestul ţării, este reţinut şi anchetat pentru trădare de patrie, a precizat biroul procurorului.