Anchetatorii ucraineni percheziţionează casa unui lider al Bisericii Ortodoxe din Kiev, acuzat că a justificat agresiunea armată a Rusiei împotriva Ucrainei.
Ucraina îl acuză pe liderul Bisericii Ortodoxe de atitudine pro-rusă
Mitropolitul Pavel Lebed conduce Lavra Kiev-Pechersk, cea mai importantă mănăstire din Ucraina. Filiala sa a Bisericii Ortodoxe Ucrainene (UOC) a fost anterior loială clerului din Moscova.
Procurorii de la Kiev spun că el este suspectat de incitare la ură naţională şi religioasă.
Kievul a încercat să-l scoată pe el şi pe adepţii săi din mănăstire.
Pavel a negat acuzaţiile şi susţine că autorităţile de la Kiev nu au temeiuri legale pentru evacuarea călugărilor şi a personalului din mănăstire, scrie
BBC.
Într-o înfăţişare de sâmbătă la tribunal, raportată de cotidianul Ukrainska Pravda, el a numit acţiiunea „un caz politic” şi a spus „Nu am fost niciodată de partea agresiunii”, deşi nu a menţionat Rusia.
"Sunt împotriva agresiunii. Şi acum sunt în Ucraina - acesta este pământul meu", a spus el. El şi-a descris statutul actual drept „arest la domiciliu”.
Vineri, sute de credincioşi s-au adunat la mănăstirea Kyiv-Pechersk Lavra - renumită pentru peşterile sale istorice - în sprijinul călugărilor de acolo, protestând împotriva ordinului de evacuare.
O declaraţie a Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) pe Telegram spune că mitropolitul Pavel este suspectat de „încălcarea egalităţii cetăţenilor” pe baza legăturilor lor rasiale, naţionale şi religioase.
Se spune că mitropolitul „a insultat în mod repetat sentimentele religioase ale ucrainenilor”, a „umilit” alte grupuri religioase şi „a încercat să creeze atitudini ostile faţă de acestea”. „El a făcut şi declaraţii care au justificat sau negat acţiunile statului agresor”, spune SBU. Serviciul de Securitate al Ucrainei susţine că are dovezi din discursurile publice ale Mitropolitului Pavel şi din comunicările interceptate.
Şeful SBU, Vasyl Malyuk, a spus că „astăzi inamicul încearcă să folosească mediul bisericesc pentru a-şi promova propaganda şi a diviza societatea ucraineană”.
„Dar nu-i vom da nici o şansă!” a subliniat el.
Anul trecut, SBU a percheziţionat Lavra şi alte clădiri aparţinând UOC, iar zeci de clerici au fost arestaţi sub acuzaţia de trădare şi colaborare cu Rusia. Cu toate acestea, UOC spune că nu există dovezi care să susţină acuzaţiile.
În ultimii ani, mulţi credincioşi s-au alăturat Bisericii Ortodoxe independente a Ucrainei, în timp ce milioane de oameni încă urmează UOC, care s-a despărţit de Moscova în mai anul trecut, după secole sub controlul său.
Biserica Ortodoxă Rusă s-a aliat cu preşedintele Vladimir Putin, făcând ecou retoricii Kremlinului în apărarea invaziei Ucrainei.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.