Ucraina marchează 25 de ani de la accidentul nuclear de la Cernobîl

Conducerea centralei a decis atunci să profite de oprirea planificată a reactorului pentru a face un test de securitate.

Testul începe în data de 26 aprilie 1986, la ora 01.23 şi 4 secunde. Cu puţin timp înainte ca acest minut fatal să se încheie, se produce o creştere necontrolată a energiei, declanşând două explozii, urmate de incendii.

Anchetele vor dezvălui ulterior erori de manipulare şi de concepţie la reactorul sovietic de tip RBMK.

La ora "01.24: explozii puternice. Tijele sistemului de gestiune şi protecţie s-au oprit", scrie unul dintre ingineri în jurnalul său.

Miezul reactorului este distrus şi un nor puternic radioactiv se ridică spre cer. O parte se lasă peste zonele din jurul centralei, dar rafalele de vânt poartă elementele radioactive spre alte regiuni din Ucraina, precum şi în Belarus, Rusia şi Europa Occidentală.

În centrală, un angajat a fost ucis pe loc, iar cadavrul său nu a fost găsit niciodată. Un altul a murit câteva ore mai târziu, la spital. Primii pompieri care care au ajuns la locul accidentului pentru a împiedica propagarea incendiului la reactorul numărul 3 au fost expuşi unor doze enorme de radiaţii.

Alte 28 de persoane au murit în săptămânile următoare, fiind victime ale iradierii puternice.

În faţa catastrofei, autorităţile sovietice păstrează tăcerea, chiar dacă pun în pericol populaţia.

Evacuarea oraşului Pripiat, cu 48.000 de locuitori, precum şi a personalului centralei situate la trei kilometri de Cernobîl a avut loc abia la 27 aprilie, în cursul după-amiezii, la o zi şi jumătate după explozie.

Lumea încă nu cunoştea toată tragedia. Alerta a fost dată două zile mai târziu, la 28 aprilie, de Suedia, care a înregistrat un nivel neobişnuit de radioactivitate. Agenţia de presă oficială sovietică TASS publică apoi primele informaţii şi precizează că în cursul serii s-a produs un "accident" la Cernobîl, într-o ştire laconică de cinci fraze.

Amploarea catastrofei nu este cunoscută decât în mediile apropiate liderilor sovietici.

În Ucraina, legea tăcerii continuă să domine. Pentru tradiţionala defilare de 1 Mai, elevii au mărşăluit ca în fiecare an pe străzile Kievului, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic, în timp ce rafalele de vânt au adus norul radioactiv deasupra capitalei ucrainene.

Sovieticii au fost nevoiţi să aştepte prima săptămână din mai pentru a primi câteva sfaturi de protecţie din partea autorităţilor.

Şeful statului, Mihail Gorbaciov, rămâne tăcut şi nu intervine public decât la 14 mai. La aproape trei săptămâni de la catastrofă, autorităţile decid până la urmă să trimită majoritatea şcolarilor din Kiev în tabere de vacanţă şi le permit mamelor să îşi ia concediu.

La centrala de la Cernobîl, autorităţile încearcă în zadar să arunce apă peste reactor, după care paraşutează din elicoptere circa 4.000 de tone de saci cu plumb şi nisip peste centrala distrusă.

Reactorul este răcit în mai, deschizând calea construirii unui sarcofag provizoriu din beton peste reactorul avariat. Acesta va fi terminat după şase luni.

Celelalte trei unităţi de la Cernobîl vor continua să funcţioneze până când, la presiunea comunităţii internaţionale, ultimul reactor va fi oprit definitiv în decembrie 2000.

După ani întregi de tergiversări, primele lucrări au început la sfârşitul lui 2010 pentru construirea unui nou sarcofag mai sigur peste reactorul avariat, lucrările fiind programate să se încheie în 2015.