- Home
- Externe
- BRUXELLES, (25.06.2014, 17:32)
- Luminiţa Bogdan
Ucraina menţine armistiţiul, după doborârea unui elicopter în estul ţării
Ucraina a decis menţinerea armistiţiului unilateral, în pofida atacului asupra unui elicopter ucrainean, care s-a soldat cu nouă morţi, în estul ţării, a anunţat, miercuri, la Bruxelles, ministrul ucrainean de Externe, Pavlo Klimkin.

Ucraina menţine armistiţiul, după doborârea unui elicopter în estul ţării (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Ne menţinem angajamentul, menţinem armistiţiul unilateral", a declarat ministrul Klimkin, la finalul reuniunii cu şefii diplomaţiilor din statele membre NATO.
El şi-a exprimat regretul în legătură cu "evenimentele tragice" care au avut loc marţi, în special doborârarea unui elicopter cu nouă soldaţi la bord, la periferia oraşului Slaviansk, bastion al insurgenţilor.
"Astfel de provocări sunt foarte periculoase pentru obţinerea unui armistiţiu durabil", a subliniat el. Dar "noi suntem decişi să depunem toate eforturile în vederea unei detensionări a situaţiei în est", în special la Doneţk şi la Slaviansk, a adăugat ministrul ucrainean de Externe.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Liderii UE plănuiesc un pachet de ajutor de 20 de miliarde de euro pentru Ucraina
-
Trudeau şi Trump au discutat despre războiul din Ucraina şi traficul de fentanil
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko nu a exclus marţi că ar putea pune capăt armistiţiului pe care l-a decretat unilateral, după ce rebelii proruşi au doborât un elicopter, iar nouă soldaţi şi-au pierdut viaţa.
Pe de altă parte, armata ucraineană a denunţat miercuri încălcări "masive" ale armistiţiului provizoriu şi a anunţat că peste 40 de atacuri ale separatiştilor au avut loc începând de luni în estul ţării.
Ministrul de Externe Pavlo Klimkin a precizat că decizia de a prelungi sau nu armistiţiul, care a intrat în vigoare începând de vineri pentru o săptămână, îi revine preşedintelui Poroşenko. "Suntem deplin angajaţi în favoarea planului de pace (...) dar va depinde de evoluţia situaţiei", a menţionat şeful diplomaţiei de la Kiev.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe